Politicienii americani ar trebui să înceteze să facă apel la un boicot diplomatic al Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing pentru a evita să afecteze relaţiile bilaterale, iar China va lua "contramăsuri" dacă va fi necesar, a precizat luni Ministerul Afacerilor Externe chinez citat de Reuters.
Preşedintele american Joe Biden a declarat luna trecută că ia în considerare un astfel de boicot diplomatic pentru a protesta împotriva bilanţului negativ al Chinei în materie de drepturile omului, inclusiv pentru ceea ce Washingtonul califică drept un genocid împotriva unei minorităţi musulmane.