Coaliția de guvernare nu a ajuns încă la un consens în privința desființării Secției Speciale, astfel că USR-PLUS a transmis că nu e cazul încă al convocării unei sesiuni speciale a Parlamentului.
Vicepremierul Dan Barna a declarat luni că este de „neacceptat amendamentul UMDR de mutarea a SIIJ la Parchetul General”.
„Am analizat împreună cu colegii din Biroul Naţional toate variantele posibile. Concluzia este una foarte clară: amendamentul UDMR care se află în momentul de faţă în comisia de la Senat este unul care nu desfiinţează SIIJ. Amendamentul UDMR nu face decât să mute Secţia specială dedicată magistraţilor la Parchetul General. Nu ne putem permite, ca stat, să transmitem acest mesaj de reformă ca şi glumă, prin care, în loc să desfiinţăm SIIJ, pur şi simplu schimbăm eticheta de pe uşă şi adresa de pe cartea de vizită şi mutăm o secţie specială dedicată tot magistraţilor, o mutăm la Parchetul General. (...) Ideea propusă de UDMR, acest amendament toxic (...) este de neacceptat, şi atât timp cât nu găsim o soluţie în coaliţie, o sesiune extraordinară este, din punctul nostru de vedere, prematură şi nefuncţională”, a anunțat Dan Barna.
Declarația a fost făcută după ședința conducerii USR-PLUS și este poziția de la vârful partidului după ce ministrul Justiției, Stelian Ion, deja a criticat, duminică, UDMR pentru amendamentul privind mutarea Secției Speciale la Parchetul General.
Întrebat dacă există riscul să se rupă coaliția de guvernare în cazul în care UDMR nu renunță la amendament, Barna a replicat că România nu va scăpa de monitorizarea domeniului justiției câtă vreme nu se va desființa secția specială pentru investigarea magistraților.
„Politic, orice este posibil. Ştim asta de 30 de ani în România. Până la momentul de faţă această coaliţie a arătat că a avut şi înţelepciunea şi capacitatea de a găsi soluţii la problemele care au apărut şi eu rămân în continuare optimist că vom găsi o soluţie pentru ca desfiinţarea SIIJ să devină o realitate”, a declarat Barna.
Vicepremierul a avertizat că „linia roşie” a discuțiilor din coaliție „este asumarea unor decizii împotriva programului de guvernare. În momentul în care vom ajunge în situaţia să decidem lucruri contra a ceea ce am scris, a ceea ce Parlamentul a susţinut în programul de guvernare, atunci vom avea o problemă şi tocmai de aceea vom sta la discuţii cât va fi necesar pentru a găsi soluţii prin care programul de guvernare să devină realitate".
Florin Cîțu a liniștit luni tensiunile din coaliție pe tema desființării Secției Speciale și a transmis un mesaj către coaliție. Întrebat dacă este adevărată afirmația lui Stelian Ion, legată de desființarea SIIJ, condiționată de UDMR, premierul Florin Cîţu a răspuns că „ministerul Justiţiei trebuie să susţină Parlamentul şi coaliţia să găsească o soluţie ca să trecem peste acest moment”.