Televiziunea irlandeză RTE, care citează două surse guvernamentale, a anunţat că proiectul de acord prevede o "plasă de securitate" care ar urma să evite revenirea la o graniță fizică între Irlanda de Nord și republica Irlanda, potrivit Hotnews .
Acordul ar implicat menținerea întregii Mari Britanii în acordul vamal cu UE, și nu doar al Irlandei de Nord, cum propusese inițial Bruxelles-ul.
Seniorii conservatori care susţin ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană sunt atât de supăraţi de forma proiectului tehnic încât au redactat o scrisoare către parlamentari din propriul partid, în care-i îndeamnă ca joi să susţină o moţiune de cenzură împotriva propriului premier, susţin surse politice citate de BBC. Situaţia este cu atât mai tensionată cu cât parlamentarii conservatorii fideli lui May nu mai au nici sprijinul Partidului Democratic Unionist.
Pe fondul incertitudinii politce, bursele au avut şi ele o evoluţie confuză. Pentru scurt timp, lira britanică a pierdut 1%, dar apoi şi-a revenit, pe fondul ştirilor ceva mai liniştitoare dinspre şedinţa de guvern.