În cadrul întrevederii cu reprezentanţi ai sindicatelor s-a discutat despre importanţa vaccinării personalului din sistemul medical, precum şi despre creşterea calităţii serviciilor medicale pentru pacienţii din România, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății.
Au participat Federaţia Sanitas din România, Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” din România, Sindicatul Promedica şi Federaţia Naţională Sindicală Ambulanţa din România şi -a discutat despre importanţa vaccinării personalului din sistemul medical, precum şi despre creşterea calităţii serviciilor medicale pentru pacienţii din România.
La întâlniri a participat şi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii pentru relaţia cu Parlamentul, cu sindicatele şi patronatele, dr. Levente Vass.
În cadrul întrevederilor, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a subliniat importanţa creşterii ratei de vaccinare în rândul personalului din sistemul medical pentru protecţia pacienţilor şi au convenit că vor face eforturi comune în acest sens.
Întâlnirea de la Ministerul Sănătății are loc la o zi de la protestul sindicaliștilor de la Promedica, USMR Alianța Medicilor și Federația Hipocrat. Aceștia au solicitat ministrului Ioana Mihăilă să revină asupra deciziei ca personalul medical nevaccinat să fie testat periodic de COVID-19 și să plătească acest test. Sindicaliștii au cerut ca plata testelor anti-COVID-19 să fie suportate de angajator.
De asemenea, au avut loc discuţii aplicate privind colaborarea şi aplicarea strategiilor şi reformelor pentru creşterea rezilienţei sistemului sanitar în contextul pandemiei COVID-19 şi îmbunătăţirea serviciilor medicale în sistemul sanitar public, a mai transmis Ministerul Sănătăţii.
PRINCIPALELE teme de la discuțiile dintre sindicaliști și ministrul Ioana Mihăilă
1. Memorandumul cu tema ”Stabilirea principiilor care vor sta la baza reanalizării şi elaborării cadrului legal privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”.
2. Punerea în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 43/2020 cu modificările şi completările ulterioare pentru personalul din unităţile sanitare pentru care cheltuielile de personal se asigură de la bugetul de stat prin Ministerul Sănătăţii (UPU, CPU).
3. Aprobarea şi punerea în aplicare, în regim de urgenţă, a proiectului de O.U.G. privind reglementarea statutului personalului contractual care în perioada stării de alertă a fost încadrat pe perioadă determinată.
“Proiectul de OUG urmează să fie revizuit de către Ministerul Sănătății pentru a elimina unele aspecte constatate ca inadecvate de Ministerul Justiției în formularea inițială. Ministerul Sănătății continuă să susțină necesitatea menținerii personalului angajat în pandemie, în sistem”, se arată în comunicatul Sanitas.
4. O.U.G. nr. 69/2021 pentru suspendarea aplicării prevederilor Legii nr.5/2021 care a determinat suspendarea unor drepturi pentru membrii noştri de sindicat, câştigate odată cu adoptarea Legii nr.5/2021.
“Se va constitui un grup de lucru care va urmări: acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr.5/2021 tuturor categoriilor de salariați care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase, recunoașterea CIM-urilor cu timp parțial de lucru, pentru efectuarea gărzilor, ca stagiu de cotizare și alte aspecte considerate necesare de către partenerii sociali”, se arată în comunicatul Sanitas.
5. Revizuirea Ordinului M.S. 1224/2010 privind aprobarea normativelor de personal, în principal introducerea profesiei de Moaşă, se va realiza începând din toamnă.
6. Clarificarea tuturor aspectelor privind vaccinarea şi testarea personalului angajat în sistemul sanitar.
7. Revizuirea Legii 56/2020 pentru facilitarea punerii în aplicare a prevederilor acesteia.
“Proiectul de act normativ care să faciliteze punerea în aplicare a legii este pe circuitul de avizare”, potrivit aceluiași comunicat.