Telekom Romania. Veniturile grupului Telekom România, format din fostele companii Romtelecom şi Cosmote, au scăzut în primul trimestru cu 1,7%, potrivit zf.ro.
Telekom Romania Communications a raportat pentru T1 2018 venituri de 136,7 milioane euro, în scădere cu 4,7% faţă de T1 2017, în timp ce EBITDA ajustată a fost de 17,1 milioane euro, cu 20,1% mai mică de la un an la altul, a informat compania.
Mai mult decât atât, profitul operaţional (EBITDA) a înregistrat un declin de 10,8%, conform datelor Deutsche Telekom, acţionarul majoritar, a mai notat zf.ro.
Veniturile din telefonie mobilă ale Telekom România au urcat cu 9,6% la 114 mil. euro, iar cele din servicii fixe au scăzut cu 11,8% la 112 mil. euro, potrivit Ziarului Financiar.
Utilizatorii de voce (fixă și mobilă) au ajuns la 2,09 milioane la finalul primelor trei luni ale anului curent, în scădere cu 1,6% faţă de T1 2017. Acest rezultat s-a reflectat în venituri mai mici cu 19% generate de serviciile de voce fixă, față de aceeași perioadă a anului trecut, a informat Telekom România.
De altfel, conform celor mai recente date publicate de Ziarul Financiar, în luna februarie a acestui an, a reieșit că numărul de clienţi de telefonie fixă ai Telekom România a scăzut cu 5%, la 1,865 milioane, iar cei de televiziune au urcat uşor, cu 0,4%, la 1,470 milioane. Blocajul de pe internet fix a continuat, a notat sursa citată: numărul de clienţi a îngheţat sub nivelul de 1,2 milioane.
Totuși, numarul clientilor pentru serviciile integrate fix-mobil a crescut cu 38% in T1 2018 fata de perioada similara a anului trecut, ajungand la 550.000.
Telekom România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de comunicaţii, are afaceri anuale de aproximativ un miliard de euro, conform sursei citate.
Grupul Telekom România a anunțat în decembrie 2017 că toate operațiunile sale mobile, respectiv cele ale Germanos Telecom, Sunlight și Telemobil (fostul Zapp), au fuzionat într-o singură entitate - Telekom România Mobile Communications (n.a fostul Cosmote). Fuziunea s-a realizat pe 1 decembrie 2017, cu scopul de a conduce la o structură organizațională mai eficientă.
Telekom România Mobile Communications (fosta Cosmote) este detinut de Cosmote Mobile Communications (69,99999874% din actiuni), Telekom România Communications (30%) și acționari persoane fizice (0,00000126%).