Oficialii de la drumuri spun că lucrările nu puteau începe mai devreme, pentru că abia acum a fost gata podul provizoriu, cu șase luni de întârziere, potrivit Realitatea de Giurgiu.
Podul peste râul Argeș va intra în reparații capitale în iulie și va fi închis circulației.
Traficul va fi deviat de la două benzi pe sens, pe un pod provizoriu, mai mic, care are doar o bandă pe sens.
Este pentru prima oară, după Revoluție, când podul peste Argeș de la Adunații Copăceni intră în reparații capitale.
Intenţia CNAIR de a îngreuna accesul pe o rută importantă de turism, în plin sezon estival, vine la două săptămâni după ce Compania anunţase că vrea să înceapă reparaţii pe Autostrada Soarelui. În urma valului de reacţii negative ale şoferilor şi operatorilor de turism, conducerea CNAIR a suspendat reparaţiile până după sezonul estival.