Este o nouă zi de proteste în România. De această dată nu participă doar fermierii și șoferii de camioane, ci și taximetriști și șoferi de ride sharing.
„Ne alăturăm protestelor începând de astăzi. Se accentuează greutățile pe care le avem. Așa nu se mai poate”, a spus un taximetrist.
O nouă zi de proteste - Transportatorii nu mai vor să participe la discuții până când Sorin Grindeanu nu își dă demisia
Continuă protestele transportatorilor și agricultorilor din România. Reprezentanții transportatorilor susțin că nu mai vor să discute cu autoritățile până când Sorin Grindeanu nu își va da demisia.
Fermierii și transportatorii continuă protestele, după ce discuțiile purtate, timp aproape patru ore, la Ministerul Finanțelor, au eșuat. Unii dintre transportatori anunță inclusiv proteste separate. Aseară, spiritele s-au încins în mai multe zone din țară. În Vama Siret, circulația a fost paralizată ore în șir, în timp ce, în capitală, mai mulți manifestanți și-au strigat supărarea din Piața Constituției. Astăzi este așteptată o nouă rundă de discuții la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Între timp, 10 dosare penale au fost deschise în urma violențelor dintre manifestați și forțele de ordine.
Transportatorii cer demisia ministrului Sorin Grindeanu.
A fost haos în marile orașe, după ce negocierile dintre fermieri, transportatori și guvern au eșuat. Sute de protestatari au mers cu mașinile în piața Constituției și au încercuit Parlamentul. Protestului uriaș s-au alăturat și șoferii de taxi și de transport pe platformă.
La Afumați, punctul zero al protestului fermierilor și transportatorilor, a fost blocată circulația, iar oamenii au forțat intrarea în Capitală. Sute de protestatari au vrut să plece pe jos către guvern, după ce au lăsat tractoarele și camioanele pe stradă.