Acest fapt a fost scos la iveală de o femeie din Mangalia care a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu chitanță de la Parohia Sfântul Mina, pentru 'servicile prestate'.
Fotografia este însoţită de mesajul "În ce lume trăim?? O noapte la capelă costă 500 lei, iar bunica avea pensie 186 lei! Eu sunt fără cuvinte!!! Voi?", scrie reporterntv.ro.
"Am postat această informaţie pentru că prietenii, rudele, vecinii să fie informaţi! Bunica este unică şi a avut şansa să fie înconjurată de o gaşcă de nepoţi, dar ce fac oamenii singuri, cei care chiar nu au de unde? Nu e corect sincer! Sunt atât de tristă şi de revoltată! Nu e corect!", a mai scris aceasta.
Reacţia oamenilor nu a întârziat să apară. Sute de oameni revoltaţi au condamnat această taxă. "Este o foame de bani", a scris un utilizator.