Tatăl Alexandrei susţine că atât în cazul fiicei lui, cât şi a altor elevi, s-a produs o mare nedreptate, scrie Adevarul:
“Alexandra este terminată. Nu ne-au lăsat să contestăm nici nota la Română, unde a obţinut 9, dar ea crede că merita mai mult.Nu se poate să spânzuri atâţia elevi. Cum se poate ca în urma reverificărilor, din 108 elevi niciunul să nu scos de pe lista celor eliminaţi. Cum se poate cineva juca în acest fel cu viitorul acestor tineri? ”, se întreabă Voicu Burtă, tatăl Alexandrei, la rândul lui şi el cadru didactic.
El este de părere că la mijloc ar fi vorba despre o răzbunare politică.
"La Limba Română a obţinut nota 9,00, la Geografie nota 9,75, iar la Matematică minimum 9,50 după evaluarea lucrării conform baremului, notă care nu i-a fost acordată, aflând că a fost eliminată în timpul afişării rezultatelor. Am fost director la Colegiul Tehnic "Unirea" din Ştei din 12.12.1997 până în 31.08.2015 şi probabil fiica mea trebuia să plătească politic pentru neiregimentarea mea politică", susţine Voicu Burtă. Altfel nu se justifică faptul că singura sală de examen de la care au fost eliminaţi toţi candidaţii a fost sala ei”, susţine tatăl Alexandrei.
Ministrul Educației, anunț cumplit pentru eleva de 10 din Bihor, care a fost eliminată de la BAC
Tânăra se apără şi spune că a scris 11 pagini şi mai multe ciorne, şi nu a avut timp să colaboreze cu colegii. Recunoaşte că s-a întors în spate sau a vorbit cu cei din lateral, dar nu pentru a-i ajuta ci pentru a-i ruga să o lase în pace, să-şi termine lucrarea.
Ba mai mult, Alexandra susţine că în sală era gălăgie, şi îi era destul de greu să se concentreze. În observaţiile trecute de către comisia care a analizat înregistrările video, în dreptul Alexandre scrie- “Sursă- a lăsat să copieze de pe foile şi lucrarea ei, a comunicat cu colegii din spate şi lateral”.