Tatăl Deliei s-a întors de la schitul de pe Muntele Athos unde s-a retras în urmă cu mai mulţi ani şi şi-a ras şi barba de călugăr. Acesta a fost şi primul Paşte alături de nepoţica Deliei, fiica Oanei, născută în decembrie.
"Fostul meu soț nu se simte bine, a venit acasă de ceva vreme, a fost și pe la medici, pentru analize, acum se află sub tratament. Nu știu când va pleca din nou, până atunci își face rugăciunile acasă", a spus ieri, mama Deliei, potrivit Click.ro.
Vestea că tatăl Deliei a luat dumul pribegiei a şocat în urmă cu câţiva ani. Iată ce explicaţii a dat bărbatul atunci! „Eram un om căruia îi plăcea să-şi trăiască viaţa prin cluburi şi restaurante, însă am realizat că totul era o pierdere de timp, că acele plăceri nu aduc nimic bun", povestea Ion Matache cu câţiva ani în urmă. „Până la 40 de ani, eram ateu. Abia atunci am învăţat prima dată «Tatăl Nostru». Era în anul 2004, când am luat contact pentru prima oară cu biserica. Un prieten mi-a povestit despre un preot din Piatra Neamţ, iar după ce l-am cunoscut pe acesta, viaţa mea s-a schimbat. Am intrat la părintele Gherasim, am intrat în sala de mese, unde se făcea rugăciunea. Eram nou-venit în grup. În momentul în care mi-a rostit numele, apoi pe cele ale fetelor mele şi pe al Georgetei, deşi mă văzuse prima oară, m-am blocat", a mai povestit Ion Matache.
Tatăl Deliei s-a despărţit de mama Deliei în 2005 şi apoi s-a apropiat de biserică.