Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a vorbit în cadrul unei conferinţe de presă despre cazul lui Darius Vâlcov şi păstrarea acestuia în funcţia de consilier al premierului. Tăriceanu susţine că Vâlcov are aceleaşi drepturi ca orice cetăţean până la o condamnare definitivă.
"Până la condamnarea definitivă, domnul Vâlcov are aceleaşi drepturi ca oricare alt cetăţean. E o problemă care ţine de el şi de premier şi ei trebuie să trateze. (...) Dacă vorbiţi de dublă măsură, ar trebui să vorbiţi în contextul unei decizii. Nu ştiu despre ce dublă măsură vorbiţi pentru că nu s-a luat nicio decizie", a spus Tăriceanu.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a susţinut la sfârșitul lunii ianuarie că în România există "un asalt al statului paralel" şi a afirmat că ALDE, formaţiunea pe care o conduce, a purtat în ultimii ani o bătălie continuă cu "statul paralel".
"Acest asalt care este dat de statul paralel, de cei care au ajuns să fie corupţi de putere şi care vor să aibă controlul butoanelor este unul consistent. Şi acest asalt se manifestă şi în ţară şi vedem că a început să se manifeste din ce în ce mai puternic şi în străinătate. (...) ALDE, ca partid liberal, a purtat în ultimii ani o bătălie continuă cu statul paralel, pentru că eu cred că esenţa unei ţări democratice şi liberale este respectul fără niciun fel de concesie pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. Şi am făcut acest lucru cu armele democratice care stau la dispoziţia noastră, adică dezbaterea şi votarea unor legi care să împiedice abuzurile sau organizarea unor dezbateri cu participarea asociaţiei magistraţilor, pentru că adevărul este că majoritatea acestora sunt oameni oneşti, care atrag ei înşişi atenţia asupra influenţei nefaste a sistemului paralel", a declarat liderul ALDE într-o conferinţă de presă.
În opinia acestuia, o serie de informaţii - între care cele legate de renunţarea din partea autorităţilor la protecţia SPP sau excluderea din magistratură a unui procuror - nu sunt "decât vârful aisbergului".