"Suntem la 24 de ore de la votarea moțiunii de cenzură, unde s-a văzut în mod clar că există o majoritate. Subliniez că această majoritate a fost obținută de PSD și ALDE. Nu a existat un sprijin din partea UDMR și cred că e mai bine așa, având în vedere torentul de acuzații, intoxicări, insinuări care au fost lansate cu privire la ipotetica negociere cu UDMR. UDMR a avut o atitudine foarte clară, nu s-a prezentat la vot și în atare condiții majoritatea pe care noi am arătat-o este cu atât mai valoroasă și mai credibilă. Deci, din acest punct de vedere, rămâne de văzut în continuare să discutăm cu PSD asupra propunerii de premier pe care o vom avansa, cel mai probabil, luni, la ora 15,00, cu ocazia consultărilor la care am fost invitați", a afirmat Tăriceanu, joi, la Antena 3.
Întrebat dacă în afirmația șefului statului despre o majoritate care să susțină noul premier se regăsește un avertisment, Tăriceanu a spus: "Nu știu ce probă suplimentară ar mai trebui legată de majoritatea care a funcționat ieri în Parlament la cel mai important și delicat moment, care este moțiunea de cenzură. S-a verificat clar majoritatea care funcționează în Parlament".
"De ieri (n.r. miercuri) până astăzi nu s-a schimbat nimic și nu se schimbă nici până luni. Lucrurile în acest moment sunt clare. Sigur că președintele cred că a făcut un enunț de principiu, care este corect, dar având în vedere situația de astăzi sau de ieri, mi se pare că a face speculații pe acest subiect nu se justifică sub nicio formă".
El a precizat că PSD și ALDE vor stabili luni în reuniuni statutare ale celor două partide propunerea de premier pe care o vor avansa șefului statului.
Tăriceanu a evidențiat că va fi o singură propunere de premier și a respins varianta ca el să fie acea propunere.
Sursa: agerpres.ro