Președintele Klaus Iohannis a declarat luni că raportul Comisiei de la Veneția reprezintă o confirmare a intervenţiei abuzive a Guvernului PSD-ALDE în teritoriul justiției.
"Păstrarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție ca instrument de intimidare a magistraților, menținerea în legislație a dispozițiilor referitoare la pensionarea anticipată a magistraților, care pun în pericol însăși funcționarea sistemului judiciar, diminuarea rolului CSM concomitent cu creșterea rolului ministrului justiției în procedurile de numire a procurorilor de rang înalt sunt doar câteva exemple care, în viziunea Comisiei, necesită remedieri urgente", arată președintele Iohannis.
Șeful ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, reacționează la o zi distanță după publicarea raportului Curții de la Veneția și apără Secția specială, despre care spune că luptă "mecanismul dictaturii statului paralel cu sprijinul neprețuit al procurorilor".
Când Secția specială s-a înființat, la DNA dospeau pentru vremuri „oportune" peste 4.000 de dosare pe numele unor magistrați, acuză Tăriceanu. Când a fost momentul transferului acestor dosare la noua secție, același DNA a clasat mai mult de jumătate dintre ele, mai spune șeful ALDE.
Comisia de la Veneția, raport devastator. Critici dure pentru OUG-urile pe Justiție promovate de PSD
"Văd o agitație neobișnuită în anumite zone după ce Comisia de la Veneția a opinat că există neclarități în procesul de numire și funcționare a Secției speciale de investigare a magistraților. Poate membrii comisiei or fi având unele semne de întrebare, dar voi, apărătorii vechiului sistem, sigur nu aveți.
Vă prefaceți că nu știți de ce s-a înființat această secție. Vă reamintesc eu, pe scurt: pentru că, atunci când de anchetarea magistraților se ocupa DNA, aveam parte, în fapt, de o amplă operațiune de confecționare a unor dosare pentru șantajarea instanțelor de judecată. Când Secția s-a înființat, la DNA dospeau pentru vremuri „oportune" peste 4.000 de dosare pe numele unor magistrați. Când a fost momentul transferului acestor dosare la noua secție, același DNA a clasat mai mult de jumătate dintre ele. Dovadă clară că erau ținute doar ca metodă de șantaj. Pe atunci era totul în regulă, nu-i așa, pentru că doamna Kovesi și acoliții ei aveau drept de viață și de moarte asupra Justiției, punând pumnul în gură judecătorilor și forțându-i să danseze în câmpul tactic după muzica serviciilor.
Acum când avem o secție dedicată anchetării magistraților, o secție complet independentă și plasată sub autoritatea CSM, garantul independenței justiției, brusc nu mai e în regulă.
Oare de ce?
Simplu: din interes, ignoranță, ori pur și simplu ticăloșie, sunteți gata să sacrificați libertatea și independența judecătorilor. Sunteți gata să faceți orice ca să îngropați greșelile – eufemistic spus greșeli - trecutului. Sau și mai simplu: din pură complicitate cu artizanii menținerii Justiției în genunchi, de ani și ani de zile.
Comuniștii au făcut justiția cu procurorii și securiștii. Regimul Macovei-Kovesi-Băsescu a adăugat acestora arhiva SIPA, CNSAS, ANI sau interceptările ilegale ale SRI.
Șantaj, amenințări, intimidări, nu ați precupețit niciun efort. În țara lui Negulescu-Portocală, România a devenit, într-adevăr, o imensă portocală, una mecanică, exact ca în romanul lui Burgess. Naturală și colorată la exterior, dar ascunzând sub coajă un imens și tenebros mecanism de mare precizie - mecanismul dictaturii statului paralel cu sprijinul neprețuit al procurorilor.
De asta și nu de altceva vă repugnă Secția specială, nu vă mai ascundeți pe după plop, băieți. Și mai răsfirați-vă, cât de cât, că bate la ochi....", a scris Călin Popescu Tăriceanu pe Facebook.