"Decretul semnat de președinte este un act de normalitate în condițiile abuzurilor și încălcărilor repetate ale Constituției comise în mandatul fostei șefe a DNA și a deciziei CCR.
Mai important decât decretul este să înțelegem momentul în care se află România astăzi, pentru că revocarea șefei DNA vine după mai bine de 10 ani de când fostul președinte Traian Băsescu a instituit un sistem ilegal, anticonstituțional al cărui scop a fost acapararea puterii în România, folosind metode antidemocratice - de la fabricarea de dosare liderilor politici incomozi, la abuzuri împotriva unor oameni care nu erau implicați politic, dar care au avut ghinionul să devină adversarii unor personaje cheie ale sistemului, cum a fost cazul Marianei Rarinca.
După 2014, sistemul a scăpat complet de sub control și a generat abuzuri care au amintit de Securitatea anilor ’50. În foarte multe cazuri, actul de justiție a fost denaturat: dosare fabricate, oameni politici purtați în cătușe prin fața camerelor de luat vederi, anchete declanșate împotriva unor decizii de oportunitate ale Guvernului, cu sute de mii, dacă nu milioane de oameni ale căror telefoane au fost ascultate.
Pentru a completa acest tablou al abuzurilor și încălcării drepturilor și libertăților cetățenilor, a fost pusă la punct o mașinărie de manipulare, cu UM din presă care răspundeau la comenzi; și aici am mari rezerve legate de implicarea unor oameni din servicii în susținerea acestei mașinării.
Rezultatul a fost divizarea întregii societăți românești. Mulți tineri, de altfel poate bine intenționați, au fost manipulați să iasă în stradă în baza unor lozinci și minciuni – și chiar când aceștia nu au mai ieșit (cum este cazul ultimelor săptămâni), mașinăria de manipulare a continuat să alimenteze ura și resentimentele din societate.
Pe fond, decizia președintelui rezolvă prea puține lucruri și lasă multe semne de întrebare: ce se întâmplă cu protocoalele și ce garanții există că acestea nu vor mai fi instrumente folosite în mod curent? Care vor fi limitele puse în acțiunile serviciilor și mă refer aici în special la explozia numărului de ascultări de telefoane? Cum poate fi realizată o schimbare de mentalitate la nivelul DNA? S-a instituit o mentalitate a abuzului – în care drepturile și libertățile cetățenilor au fost de multe ori privite drept obstacole inutile pentru finalizarea unor dosare, care nu trebuie să continue după revocarea procurorului-șef al DNA.
Citez una din declarațiile de ieri ale șefei DNA: „voința politică este pentru blocarea anchetelor, pentru blocarea justiției”. Nu pot să nu constat perpetuarea mentalității conform căreia „noi suntem DNA”. Cu alte cuvinte, cei care au condus vremelnic DNA au ajuns să confunde acțiunile lor antidemocratice, menite să le ofere cât mai multă putere, cu actul de Justiție, iar forul democratic suprem – Parlamentul – este pentru ei o piedică.
Acum este momentul să oferim răspunsuri viabile la toate aceste întrebări. Este singura cale prin care vom repune Justiția pe baze democratice, inclusiv acțiunile anticorupție și prin care putem rezolva divizarea societății românești.
Modul în care dăm aceste răspunsuri este însă esențial! Fiecare instituție trebuie să își facă datoria și mă voi referi, momentan, la Parlament și CSM.
Parlamentul are responsabilitatea de a genera un cadru legislativ care să susțină drepturile și libertățile cetățenilor – fie că vorbim de recentele legi ale Justiție, fie că vorbim despre înființarea unei autorități independente- , astfel încât abuzurile legate de ascultarea telefoanelor românilor să nu mai aibă loc.
CSM are un rol important, de a repune în echilibru balanța din justiție. CSM este instituția chemată să se asigure că mentalitatea care a încurajat abuzurile, care a fost instaurată la nivelul DNA, nu va fi perpetuată sub noua conducere. CSM este chemat să vegheze că protocoalele dintre servicii și instituțiile din justiție nu vor mai funcționa.
Ne aflăm astăzi la finalul unui asediu nereușit al instituțiilor nedemocratice asupra instituțiilor rezultate din votul românilor, care a generat însă costuri masive: mii de destine frânte în urma abuzurilor, o mare neîncredere în societatea românească în legătură cu actul de justiție și o divizare a societății. Deciziile și acțiunile din următoarele săptămâni vor arăta dacă vom merge spre normalitate și pentru a repune societatea pe drumul cel bun, lăsând în urmă anii de abuzuri, conflicte și divizare", scrie Tăriceanu, pe Facebook.