”Asta e realitatea din România, astea sunt efectivele Ministerului de Interne nu stiu ce s-a întâmplat din punct de vedere al graficului de intervenție. Și-a asumat riscul să intre peste derbedei. Dacă se întâmpla ceva cu el cine raspundea? Vorbim de doi ani de zile de astfel de incidente. Prioritățile României văd că sunt altele. Efectivele nu acoperă nevoile unității, nu acoperă necesarul minim. Nimeni nu ia nicio măsură”, a declarat președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Poliție ”Sed Lex”, Florin Vîlnei, la Realitatea TV.
Câteva zeci de romi din două clanuri au ieșit cu mic, cu mare, înarmați cu bâte, coase și topoare și au sărit la bătaie. Se pare că totul a pornit de la un tânăr care ar fi furat o fată din celălalt clan.
În câteva clipe, o întreagă stradă s-a transformat într-un câmp de război. Oamenii care treceau întâmplător prin zonă au fugit cât de departe au putut. Romii au distrus tot ce-au găsit în cale, de la scările magazinelor până la mașinile parcate.