Suveranul ţării este regele Mswati al III-lea, cel de-al 66-lea fiu al ultimului rege Sobhuza. Încoronat după moartea tatălui său, când de-abia împlinise vârsta de 18 ani, recent, suveranul a declarat că a avut o viziune de la Dumnezeu: „ţara nu va mai fi condusă de o monarhie absolută, ci de o democraţie monarhică“.
Regele are 15 neveste, un număr necunoscut de palate şi de avioane private.
Zilele acestea, femeile tinere necăsătorite din ţară – care din ordinul suveranului trebuie să-şi menţină castitatea până la sfâşitul celui de-al 24-lea an de viaţă – se pregătesc pentru Umhlanga, cea mai importantă sărbătoare din Swaziland. Cu această ocazie, 30.000 de tinere femei din toate părţile regatului vor sosi la complexul regal, cântând şi dansând în topless, scrie descopera.ro.
Regele, dezbrăcat până la brâu, purtând la încheietura mâinii ceasul său plin cu diamante şi ţinând în mână un sceptru de aur, îşi va alege o nouă soţie pentru haremul său. Care, la fel ca şi celelalte, va avea propriul palat şi o sumă de bani nelimitată pentru cheltuielile ”de zi cu zi”.