”În data de 17.12.2023 inculpatul C.I. s-a deplasat cu autoturismul marca BMW pe strada Cocorilor din municipiul Arad, circulând pe trotuar, unde, cu intenţie, l-a lovit pe persoana vătămată LGI, care se deplasa pe bicicletă, iar ulterior a părăsit locul faptei, intrând din nou pe partea carosabilă a străzii. Persoana vătămată a fost proiectată în aer, apoi s-a lovit de pământ şi şi-a pierdut cunoştinţa, fiind ulterior transportată la spital, unde a primit îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Reprezentanţi ai instituţiei au declarat, pentru News.ro, că tânărul de 22 de ani a făcut acest gest din răzbunare, în contextul în care anterior avusese un conflict cu persoana aflată pe bicicletă.
Joi, şoferul urmează a fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.