Chiar şi aşa, pentru că a existat suspiciunea că acesta a consumat substanţe halucinogene au fost prelevate probe de laborator. Rezultatul acestora urmează să vină de la Bucureşti în următoarea lună.
Marian Mezdrea a venit la mare cu mai mulţi prieteni şi a petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică într-un club de fiţe din nordul staţiunii Mamaia. După ora 3, petrecăreţului i s-a făcut rău şi a ieşit pe plajă, unde şi-a pierdut cunoştinţa.
O ambulanţă cu un asistent a ajuns acolo în cinci minute, dar tânărul s-ar fi aflat deja în stop cardio-respirator. Medicii spun că manevrele de resuscitare nu au dat niciun rezultat.
"Solicitatea a fost primită la ora 3:06. Imediat a fost dirijat echipajul cel mai apropiat, acesta venind de la Năvodari, având în vedere că solicitarea era din localitatea Mamaia în partea de nord a acesteia, în faţa unui local, pentru o persoană cu lipotimie. A fost trimis un echipaj B2 cu asistent de la staţia Năvodari, care a ajuns la 3:11. Deci în 5 minute au ajuns la locul solicitării. Era asistent, este un echipaj de urgenţă cu asistent. Conform normelor se trimite de prim răspuns echipajul cel mai apropiat, având în vedere şi datele pe care le primisem, că este o persoană tânără cu lipotimie. Asistenta a făcut absolut toate manevrele pe care le impune o astfel de urgenţă. A solicitat un echipaj cu medic imediat ce au început manevrele de resuscitare. Echipajul cu medic a ajuns imediat după ce a fost solicitat. La 3:24 a fost solicitat, la 3:37 a ajuns la locul solicitării", a declarat Aura Broască, purtător de cuvânt Ambulanţa Constanţa, la Realitatea TV.