Un traficant a fost prins de polițiștii clujeni cu o cantitate uriașă de droguri asupra sa. În urma unui control în trafic, oamenii legii au descoperit în mașina traficantului peste 1,4 kilograme de cristal, un drog extrem de periculos, denumit în limbajul stradal și „cocaina săracului”. Acesta mai avea și peste 560 de grame de canabis pe care urma să le vândă, relatează Realitatea PLUS.
Din cercetări reiese că individul dădea cantități semnificative de canabis în mod repetat pentru a atrage tineri în lumea drogurilor și să îi corupă să încerce și alte substanțe periculoase. Acesta vindea drogurile chiar la prețuri mai mici decât de obicei.
Tânărul s-a ales cu dosar penal, iar procurorii DIICOT fac cercetări să găsească și complicii traficantului.
La data de 23 noiembrie a.c., polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat verificarea unui autoturism, fiind identificate droguri de risc și de mare risc, dar și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, potrivit stiridecluj.ro.
În urma controlului efectuat, polițiștii au descoperit 1,4 kg substanța cristalină de culoare gălbuie (4 - CMC), precum și 560 de grame de cannabis.
Cercetările au fost preluate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, la data de 24 noiembrie a.c. fiind pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada 2022-2023, un tânăr, de 21 de ani, a procurat și vândut, în mod repetat, cannabis, cu 50 de lei pentru un gram, către consumatori din județul Cluj. De asemenea, tot în mod repetat, ar fi oferit, cu titlu gratuit, diferite cantități de canabis.
În baza probatoriului administrat, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului de 21 de ani.
Prezentat instanței, pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
La această acțiune au participat și jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, notează stiridecluj.ro.