\"\"Îi informăm pe toţi cei care deţin echipamente, arme, muniţii şi alte bunuri ale guvernului să predea obiectele menţionate organelor pertinente ale Emiratului Islamic în termen de o săptămână\"\", a anunţat purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, care a precizat că cei care nu se conformează vor suporta consecinţe legale, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres..
Deşi au preluat puterea din 15 august, liderii talibani le-au ordonat propriilor trupe să nu pătrundă în locuinţele particulare şi să nu ia niciun bun public. Ei au anunţat de asemenea că vor înregistra toate armele şi muniţiile lăsate în urmă de trupele internaţionale sau capturate de la cele afgane.
Dispoziţia de predare voluntară a armelor, muniţiilor şi a altor bunuri survine în timp ce liderii mişcării islamiste se pregătesc să anunţe noul guvern afgan pe care speră să-l definitiveze înainte de retragerea completă a trupelor internaţionale pe 31 august.
Surse din rândul talibanilor susţin că aceştia au început să preia controlul zonei militare a aeroportului din Kabul, cedată de militarii americani pe măsura retragerii acestora.