Potrivit ordinelor, detașarea este pentru o perioadă de 30 de zile și, pe această perioadă, se asigură persoanei detaşate, suplimentar faţă de
salariul plătit de unitatea angajatoare, plata indemnizaţiei de detaşare în cuantum de 50% din salariul de încadrare, diurna zilnică de 2% din salariul de încadrare, cazarea şi transportul în localitatea unde se dispune detaşarea.
Pe de altă parte, Camera Federativa a Sindicatelor Medicilor din România a atras atenția că, în contextul creșterii îngrijorătoare a numărului de infectări cu noul coronavirus, lipsa personalului de specialitate poate provoca probleme grave în sistem.
Premierul Ludovic Orban a anunțat că la apelul de voluntariat răspunsul a fost sub așteptări, iar soluția este detașarea legală. Ministrul Sănătății împreună cu șeful DSU au misiunea de a evalua personalul de la spitalele non-COVID în specialitățile necesare: medici și asistenți ATI, medici infecționiști, pentru a asigura necesarul de personal pentru toate unitățile necesare.