ECLIPSA DE LUNA 27 iulie 2018, cea mai lungă eclipsă de Lună din secolul XXI, a avut loc în intervalul orar 20:14 - 02:29, în România, cel mai important moment fiind la ora 23:22, atunci când Luna s-a aflat în mijlocul umbrei, fiind complet acoperită de planeta noastră. La ora 00:13, satelitul natural al Pământului a ieşit din faza de eclipsă totală.
ECLIPSA DE LUNA 27 iulie 2018. La fel ca în cazul oricărui fenomen astronomic care are loc foarte rar, profeţii autoproclamaţi au apărut şi acum în sfera publică, susţinând că deţin cheile sfârşitului planetei noastre, care este în „mod cert” evidenţiat de schimbările climatice la care asistăm şi la dezastrele naturale care au loc în jurul nostru.
Eclipsa totală de Lună de vineri a trezit sentimente contradictorii în pastorul american Paul Begley, care susţină că apariţia lui Marte în vecinătatea Pământului, coroborată cu nuanţa sângerie pe care o va avea Luna sunt semne clară că Apocalipsa se apropie. În cel mai recent clip video postat pe canalul său de YouTube, acesta susţine că seria de coincidenţe este prea importantă pentru a fi ignorată.
ECLIPSA DE LUNA 27 iulie 2018. Conform spuselor sale, durata foarte mare a eclipsei totale şi culoarea sângerie pe care o va avea Luna coincid cu cea de-a şaptezecea aniversare a statului Israel. În apărarea argumentelor sale, Begley citează un verset din Biblie, despre care spune că se referă la fenomenul astronomic de mâine: „Soarele se va transforma în întuneric, iar Luna în sânge, înainte ca cea mai teribilă zi a Domnului să sosească”.