Avioanele vor fi însoțite de peste două mii de militari, care se vor pregăti în cadrul acestui exercițiu de contracarare a atacurilor Rusiei. Antrenamentele vor avea loc în perioada 12-23 iunie.
Exercițiul va fi condus de Germania și se va desfășura atât în această țară, dar și în Republica Cehă, Estonia, Letonia și Polonia
Air Defender 23 va fi cel mai mare exerciţiu de acest gen din istoria NATO, se va desfăşura timp de zece zile şi va reuni 25 de ţări membre şi partenere ale alianței.
Exerciţiul a fost conceput în 2018, în parte ca răspuns la anexarea în 2014 a Crimeii de către Rusia, chiar dacă el nu vizează precis pe „nimeni”, a asigurat general-locotenentul Ingo Gerhartz, şeful aviaţiei militare germane.