Acest lucru a fost descoperit după ce un angajat al Curții de Conturi a reclamat faptul că două angajate care, după ce au ieșit din sediul Curții de Conturi, s-au urcat într-o mașină a Jandarmeriei, Când le-a întrebat ce se întâmplă, acestea i-ar fi răspuns că există un protocol tacit, de ani de zile, cu Jandarmeria.
Funcționarul i-a sesizat situația chiar președintelui Curții de Conturi, care i-ar fi răspuns că nu își permite să cerceteze așa ceva pentru că va afecta imaginea instituției, potrivit Realitatea Plus.
Nemulțumit, reclamantul a sesizat și Corpul de Control al MAI, de unde a primit un răspuns destul de vag, potrivit căruia ar fi fost vorba de o situație particulă, fără nicio legătură cu vreo înțelegere între cele 2 instituții.
În urma apariției acestor informații în spațiul public, conducerea Jandarmeriei a invocat aceeași variantă, a unei situații izolate, dar a demarat o anchetă interioară, în cadrul căreia va verifica toate foile de parcurs și deplasările.
Noul scandal apare în contextul în care atât Bogdan Enescu, șeful Jandarmeriei Române, cât și adjunctul său, Ionuț Sindile, ar fi încasat, nejustificat, bani pentru sute de ore suplimentare și sporuri pentru zile de weekend și de sărbători legale în care ar fi lucrat.