Personalul tehnic ar fi precizat unuia dintre medicii de la Babeș că un ventilator nu era racordat așa cum trebuie. Evenimentul s-ar fi petrecut înainte ca presiunea să crească la peste 6 bari.
Trei pacienți care se aflau internați la unitatea mobilă de Terapie intensivă de la Spitalul Victor Babeş, din Bucureşti, au murit, luni seară, după ce a avut loc o pană de oxigen. Alți 5 pacienți, care au supraviețuit defecțiunii, au fost transferați la alte spitale. Polițiștii au demarat o anchetă cu privire la decesul pacienţilor, astfel încât să fie stabilite cauzele și condițiile în care s-a produs tragedia.
Au fost audiați managerul spitalului, dar și reprezentanți ai firmei de mentenanță.