Alte 30 de amenzi au fost date în urma protestului anti-mască, potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS.
Vă reamintim că Jandarmeria București a anunțat, însă de sâmbătă seară, că a aplicat amenzi în valoare de 29.950 de lei pentru 30 de participanți la manifestațiile împotriva restricțiilor care au avut loc în Capitală, precizând că se fac în continuare verificări pentru identificarea persoanelor care au încălcat legea.
Premierul Florin Cîțu a criticat, în această dimineață, parlamentarii care nu respectă măsurile decise de autorități pentru combaterea pandemiei de coronavirus. ”Din păcate, avem și parlamentari, politicieni care instigă la încălcarea legii. Este o problemă morală - sunt parlamentari, dar nu respectă legislația în vigoare. Nu am o problemă cu protestele, sunt liberal şi protestele sunt ok. Îmi dau seama că sunt oameni care mă înjură, vor să protesteze, foarte bine, dar să o facă respectând legea, să poarte mască”, a spus Cîțu.
Întrebat dacă Diana Șoșoacă a fost sancționată după ce a organizat protestul anti-restricții din Capitală, din weekend-ul care tocmai s-a încheiat, premierul a răspuns că ”a fost amendată, are foarte multe amenzi.”