Fost ministru al Finanțelor, Cîțu le-ar fi transmis liberalilor că investitorii își pierd încrederea în guvern, ceea ce ar putea duce la o creștere a dobânzilor, cu efecte asupra cetățenilor care au rate.
Comentariul ar fi venit, potrivit Realitatea Plus, după ce guvernul a împrumutat miercuri 2,4 miliarde de dolari, prin primele 2 emisiuni de obligațiuni ale anului.
Liberalii sunt nemulțumiți și de ministrul Sănătății, iar vicepreședintele Rareș Bogdan a vorbit public despre remaneierea lui Alexandru Rafila. Pe de altă parte, și social-democrații au nemulțumiri în privința miniștrilor PNL, în special a lui Virgil Popescu de la Energie.
În acest context, Marcel Ciolacu a cerut o ședință de urgență a coaliției.