În decor de sărbătoare și pe acorduri de colinde, medicii au servit mâncăruri tradiționale de Crăciun, sărbătorind astfel alături de a doua lor familie: colegii și micuții pacienți pe care îi îngrijesc neobosit, zi de zi. Surpriza a fost pregătită de echipa MAGGI România și face parte din proiectul Români de nota 10, aflat deja la a doua ediție.
„Crăciunul nu este doar un moment în care sărbătorim în familie, ci și unul în care dăruim celor din jur. Noi am vrut să dăruim puțin din magia Crăciunului celor care nu petrec alături de familia lor, ci protejează vieți. Le mulțumim astfel medicilor că sunt alături de sute de micuți chiar și în noaptea de Ajun”, a declarat Roxana Florescu, Business Manager Culinary la Nestlé România.