Guvernul Dăncilă a adoptat vineri o OUG pentru modificarea Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene.
Potrivit comunicatului de presă al Executivului, a fost modificat alin. 1 al art 38 din Ordonanța menționată anterior.
Art. 38 din OUG 90/2017 se referă la creditele de angajament din celebrul program PNDL, program făcut cu dedicație pentru baronii locali ai PSD.
Practic,e creditele de angajament neutilizate în perioada 2017 – 2018, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală 2, pot fi folosite până în 2020 pentru finanţarea proiectelor de investiţii.
„Pe lista suplimentară a fost de la Ministerul Dezvoltării o ordonanţă de urgenţă privind prorogarea unui termen, în sensul că sumele neutilizate, creditele de angajament neutilizate în 2017 – 2018 privind Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2 să poată fi folosite în continuare, până la epuizarea PNDL, până în 2020. Este o prorogare de termen pur şi simplu, în sensul că pot folosi sumele pentru finanţarea proiectelor de investiţii", a spus Nelu Barbu, la finalul şedinţei de Guvern.
Alte proiecte de acte normative adoptate sau de care Guvernul a luat act în şedinţa Guvernului României din 28 decembrie 2018:
I. PROIECTE DE LEGI
1. PROIECT DE LEGE pentru acceptarea Deciziei Consiliului (EU, Euratom) 2018/994, adoptată la Bruxelles, la 13 iulie 2018, de modificare a Actului privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct, anexat la Decizia 76/787/CECO, CEE, Euratom a Consiliului din 20 septembrie 2018
II. ORDONANŢE DE URGENŢĂ
1. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea alin. 1 al art 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene
III. HOTĂRÂRI
1. HOTĂRÂRE privind actualizarea anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului pentru un imobil aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Unitatea Militară 0854 Fălticeni
2. HOTĂRÂRE privind darea în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" al judeţului Brăila, a unui imobil trecut în proprietatea publică a statului, precum şi înscrierea acestuia în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
3. HOTĂRÂRE pentru actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi administrarea Instituţiei Prefectului - Judeţul Galaţi din subordinea Ministerului Afacerilor Interne
4. HOTĂRÂRE privind trecerea unei construcţii, aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne-Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Mihail Grigore Sturza" al judeţului Iaşi, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, precum şi actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
5. HOTĂRÂRE privind actualizarea datelor de identificare şi a valorii de inventar ale imobilului aflat în domeniul public al statului şi pentru transmiterea acestuia, din administrarea Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău
6. HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al municipiului Bucureşti, de către doamna Goleac Nicoleta-Matilda
7. HOTĂRÂRE pentru modificarea articolului 4 din Hotărârea Guvernului nr. 472/2017 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2017, pentru judeţul Vrancea
8. HOTĂRÂRE pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare
9. HOTĂRÂRE privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie
10. HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea unor acte normative
11. HOTĂRÂRE privind transmiterea unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului - Clubul Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe, în domeniul public al Minicipiului Sfântu Ghoerghe, judeţul Covasna
IV. MEMORANDUMURI
1. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea organizării concursurilor pentru ocuparea unor posturi din cadrul Ministerului Fondurilor Europene
2. MEMORANDUM cu tema: Încadrarea măsurii "Schemă de ajutor de stat regional pentru investiţii având ca scop reducerea efectelor negative ale deşeurilor asupra mediului şi reducerea consumului de resurse primare", sub formă de fonduri nerambursabile din veniturile Fondului pentru mediu, în politicile economico-bugetare şi financiare ale statului roman