Sunt datele unui studiu realizat de GfK şi publicate pe site-ul campaniei Votez pentru Sănătate. Tot de acolo aflăm că 31% din români nu au încredere în spitalele româneşti, că 64% din români nu şi-au găsit sau cunosc persoane care nu şi-au găsit medicamentele în farmacii.
Pare îngrijorător, dar te gândeşti ca sunt doar nişte cifre pe care le folosesc unii sau alții pentru propagandă. Te uiți la ştiri şi vezi că unele spitale se dărâmă peste pacienții internați, că reprezentanții asociațiilor de pacienți trag semnale de alarmă că pacienții n-au cu ce să se trateze, că aleargă după medicamente în alte țări, că mor cu zile şi cu numele trecut pe o listă de aşteptare. Îți pare rău pentru ei, te gândesti că poate nu e chiar aşa, oricum ridici din umeri şi îți continui liniştit viața.
Până într-o zi, când ajungi în fața LISTEI. Tu eşti bine, sănătos, dar părintele tău nu. Cel care îți este alături necondiționat, care te întreabă ce-ai mâncat, cum ai dormit, de ce eşti supărat, când mai ajungi în vizită. Este speriat, îngrijorat, îşi caută un loc pe holul spitalului şi aşteaptă să-i spui ce să facă, unde să se ducă, cu cine să vorbească.
Şi tu îi treci numele pe LISTĂ. Este numărul 25. ,,Bucuros” constați că cineva a numerotat greşit şi a sărit un număr. Deci este de fapt numărul 24. Parcă ai păcălit un pic sistemul.
Nu contează ce vor pacienții, cât durează, cât este de urgent. Dacă vor doar o trimitere pentru analize, se trec pe listă. Dacă vor o consultație la domnu’ doctor radiolog, se trec pe listă. Dacă sunt deja programați la o şedintă de radioterapie, se trec pe listă. Aceeaşi LISTĂ.
Sunt multe nume pe listă, invers proporțional cu numărul de scaune din sala de aşteptare. Părintele tău şi-a găsit un loc. Tu n-ai de ce să te aşezi, să ocupi locul unui pacient, tu eşti sănătos. Stai în picioare, pe jos, pe pervaz, te sprijini de uşa, de pereți, te întorci la uşă, nu cumva, Doamne Fereşte, să-l strige si să nu fie acolo să zică prezent. Cine ştie când îi mai vine rândul? Nu rişti. N-ai de ales. Ridici din umeri, mai te întrebi o dată de ce AL TĂU trece prin asta, strângi din dinți ca urletul să nu cumva să îşi facă loc şi să o supere pe doamna asistentă. Şi aştepți. Este pe listă, există, cineva îl va striga la un moment dat.
Asistenta Şef este stăpânul listei, Cerberul secției, mână de fier. Vă uitați cu toții la ea, ba speriați când o mai supără vreun pacient, ba plini de speranță când mai trece pe lângă listă.
Trece o oră, trec două, trei, la un moment dat nu mai ții socoteală. Ce rost are? Unde să te duci? Locul tău este acolo, lângă părintele tău, pe holurile secției de oncologie.
Este bolnav de cancer, dar câți nu sunt ca el? Holurile spitalului sunt pline, toate, nu doar cele de la oncologie.
Şi dintr-odată îți dai seama că nu poți să îți continui liniştit viața. Oare părintele tău va trece cu bine de operație? Oare o să ia vreo infecție din spital? Oare va fi tratat decent, cu respect? Dar tu îi vei găsi medicamentele în farmacii? Şi dacă nu sunt, tu ce te faci? Pe cine suni?
Şi te revolți. Pentru că singura grijă a pacienților ar trebui să fie lupta cu boala, nu cu sistemul de sănătate. Ei ar trebui să se recupereze în linişte, nu să alerge după medicamente. Ar trebui să vorbească cu un psiholog, să învețe cum să facă față traumei, nu să aștepte neputincioși ca cineva să aibă timp și pentru ei. Ar trebui să ştie exact ce li se întâmplă de la medicul care îi tratează, nu de la cei care îşi dau cu părerea pe net.
Pacienții români sunt pacienți europeni şi au aceleaşi drepturi ca ei. Au dreptul la servicii medicale la fel ca în străinatate, au dreptul de a fi tratați cu cea mai eficientă alternativă pentru boala lor. Au dreptul de a se şti în siguranță atunci când ajung pe mâinile medicilor şi pe holurile unui spital.
Toate acestea pot deveni o realitate doar prin implicarea fiecăruia dintre noi. Votează şi tu pentru Sănătate. Informează-te, implică-te pentru că în orice moment tu sau cel drag ție poate ajunge un nume pe o listă de aşteptare.
* LÍSTĂ, liste, s. f. Foaie, document, act (scris de mână sau tipărit) care conține o enumerare de persoane, ființe, obiecte, date etc.; înșirare, într-o anumită ordine, a unor nume de persoane sau de obiecte, a unor date etc. (sursa: DEX '09 (2009)