În timp ce reședința județului Teleorman nu are încă rezolvate probleme esențiale, precum canalizarea sau apa potabilă, autoritățile locale au întotdeauna achiziții inedite de făcut. Ne amintim, desigur, de vinul franțuzesc, artificiile de mii de euro, căciulile de blană pentru polițiștii locali, dar și altele de acest fel, care ne-au făcut cel puțin să zâmbim, deși n-ar fi fost neapărat cazul.
Alexandria se lansează într-o nouă aventură pe SEAP, luând decizia să cheltuie banii publici pe căști audio cu microfon. Nu știm exact la ce vor folosi acestea sau cui vor oferite, însă avem certitudinea că angajații instituției au fost foarte atenți să le cumpere cât mai colorate: verzi, albastre, roz, albe sau negre. Costul celor 400 de căști cu microfon se ridică la 9.180,90 lei.
Achiziția s-a făcut în mod direct, pe un cunoscut site de produse electronice, iar firma furnizoare este Dante International SA din București. Așteptăm și alte achiziții de mare impact pentru creșterea nivelului de trai al comunității, precum stick-urile pentru selfie, căștile cu bluetooth, plasmele cu opțiune 3D sau câteva mii de notebook-uri pentru angajații primăriei care își doresc să se cultive la standardele secolului în care trăim. Asta în timp ce în cartierele mărginașe ale capitalei de județ n-a ajuns încă apa potabilă la robinet.