Confirmarea că sunt gaze de tip C.S. vine și de la colonelul Paraschiv, botezat Fantoma albă a protestului disasporei.
”"Jandarmeria este dotată cu diferite dispozitive care utilizează gaze lacrimogene, aici mă refer la Cloro-benzol, de fapt e Cloro-benzal, CS, care se foloseşte în concentraţie maximă de 1%. E o concentraţie foarte mică. Dacă domnii specialişti care au apărut pe la TV măcar deschideau un Google, observau că ultimele studii s-au făcut în urma unei intervenţii a americanilor, iar Oficiul special al Procuraturii SUA, care cred că e o instituţie serioasă, a considerat că acest gaz produce doar în stări excepţionale leziuni ale corneei, arsuri locale sau iritaţii ale mucoaselor. Letal nu poate să fie de nicio culoare decât dacă este utilizat în cantităţi foarte mari în spaţii închise.”, a spus Cătălin Paraschiv într-un interviu acordat revistei Kamikaze.
Fostul consilier pe probleme de sănătate al premierului Dacian Cioloș spune că Piața Victoriei poate fi considerat spațiu închis din cauza clădirilor înalte ce izolează zona.
”Din punct de vedere științific, temperatura ridicată potențează efectele acestui gaz, iar Piața Victoriei, fiind împrejmuită d eclădiri înalte împiedică la dispoersarea gazului, ceea ce duce, din nou la, o concentrație mai mare de gaze. Studii recente arată că expunerea femeilor la acest gaz duce pe t med și lung la pierderi de sarcini chiar pentru femeile care nu sunt gravide. Gazul are efecte și asupra celulelor mamare asupra corpului uman și asta la nivel de ADN”, spune RAUL PĂTRAȘCU - fost consilier pe probleme de sănătate.
Interesant este că, până în acest moment, la Parchetul Militar București încă nu au ajuns date despre compoziția gazelor folosite de jandarmi.
Gazele de tip C.S. sunt interzise prin Convenția armelor Chimice de la Haga, intrată în vigoare în 1997. Doar Egipt, Sudan, Somalia și Coreea de Nord nu au semnat această convenție. Însă convenția se referă doar la războaie și nu interzice folosirea armelor chimice împotriva civililor.
Jandarmeria Română a asigurat, miercuri, că substanțele iritant lacrimogene folosite în Piața Victoriei sunt achiziționate exclusiv de la producători autorizați și certificați conform legii.
”Referitor la informațiile apărute în spațiul public privind substanțele iritant lacrimogene, Jandarmeria Română face următoarele precizări:
Gazele iritant lacrimogene folosite de Jandarmeria Română în diferite dispozitive (spray de mână, pulverizator de capacitate mărită sau cartușe iritant lacrimogene) sunt achiziționate de către instituția noastră exclusiv de la producători autorizați și certificați conform legii.
Menționăm totodată că aceste substanțe sunt folosite de majoritatea forțelor de poliție și jandarmerie europene”, a precizat un comunicat al Jandarmeriei.