„Cei doi au discutat despre o cooperare suplimentară pentru menţinerea securităţii spaţiului aerian, inclusiv despre o viitoare rotaţie a unor avioane de luptă F-16 suplimentare ale SUA pentru a consolida misiunea de poliţie aeriană a NATO în România”, se arată într-o declaraţie publicată pe site-ul Departamentului de Stat.
„Secretarul Blinken a afirmat sprijinul nostru neclintit pentru România, aliatul nostru NATO”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Washingtonului.
Convorbirea secretarului Blinken - care se afla la Kiev - cu ministrul de externe Luminiţa Odobescu a intervenit în condiţiile în care România anunţase că a găsit posibile resturi de dronă la Tulcea provenind din războiul din ţara vecină, astfel că cei doi diplomaţi au discutat şi despre investigaţia pe care o România o desfăşoară în legătură cu acest incident.
Potrivit Ministerului român de externe, convorbirea a avut loc la iniţiativa părţii americane şi a abordat implicaţiile asupra României ale atacurilor ruse asupra porturilor fluviale ucrainene. „Secretarul de stat al SUA a evidenţiat solidaritatea cu România şi a mulţumit pentru sprijinul pe care România îl acordă Ucrainei, precum şi pentru măsurile suplimentare luate pentru facilitarea tranzitului grânelor ucrainene pe teritoriul României. Ministrul Luminiţa Odobescu a salutat sprijinul şi solidaritatea SUA şi a aliaţilor cu România şi a subliniat importanţa menţinerii evoluţiilor din Marea Neagră şi regiune în atenţia NATO”, a transmis MAE de la Bucureşti.
Pe de altă parte, România va găzdui un centru de antrenament pentru pilotarea avioanelor F-16, la care vor veni inclusiv piloţi ucraineni, iar ministrul Tîlvăr a mulţumit părţii americane pentru sprijinul acordat în avansarea proiectului centrului de pregătire. „Prin operaţionalizarea acestui centru în Baza 86 Aeriană «Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă», România va oferi un mediu de instruire de înaltă calitate, cu acces la resurse tehnice de ultimă generaţie nu doar pentru piloţii români, ci şi pentru cei din statele aliate şi partenere, inclusiv Ucraina”, a arătat ministrul apărării.