Exerciţiile de simulare computerizată denumite „Freedom Shield” şi care vor dura 11 zile au la bază un scenariu „realist” ce reflectă ameninţarea nucleară şi balistică nord-coreeană în creştere, potrivit oficialilor de la Seul. Ele se desfăşoară în paralel cu exerciţiile de antrenament în teren „Warrior Shield”, relatează Agerpres care citează agențiile AFP şi Yonhap.
„Exerciţiul combinat este unul defensiv, bazat pe un plan operaţional comun vizând apărarea ţării de o potenţială agresiune nord-coreeană”, se arată într-un comunicat al Statului major general sud-coreean.
În acelaşi timp cu Freedom Shield, aliaţii urmează să deruleze circa 20 de manevre în teren, inclusiv exerciţii amfibie „Ssangyong” („dragon dublu”), sub numele colectiv Warrior Shield, marcând astfel o revenire ca amploare la nivelul exerciţiilor Foal Eagle, suspendate în 2019, în timpul administraţiei sud-coreene precedente a preşedintelui Moon Jae-in, pentru a încuraja apropierea între cele două Corei.
În prima zi a exerciţiilor comune, un avion de recunoaştere american BD-700 N799JR a survolat Coreea de Sud, potrivit site-ului de monitorizare a traficului aerian Aircraft Spots, iar mai târziu în cursul acestei luni este aşteptată şi participarea portavionului nuclear USS Nimitz.
Duminică, Phenianul a lansat două „rachete strategice de croazieră” de pe un submarin, test considerat un protest împotriva exerciţiilor americano-sud-coreene. Coreea de Nord a ameninţat cu măsuri „copleşitoare” în răspuns la acestea.
Coreea de Sud şi SUA au planificate în fiecare an două serii de exerciţii militare comune majore, unul în cursul primăverii şi altul vara.
Phenianul denunţă aceste exerciţii ca fiind o repetiţie pentru un război de invazie împotriva sa.
Coreea de Nord, ţară care deţine arma nucleară, a testat duminică două rachete strategice de croazieră pe care le-a lansat de pe un submarin în Marea Japoniei. „Strategic" este un termen folosit de obicei pentru a descrie armele care au o capacitate nucleară.
Şeful Statului Major Întrunit al Coreei de Sud a declarat că armata ţării se află în stare de alertă maximă, iar agenţia de informaţii a ţării colaborează cu instituţiile omoloage americane pentru a analiza caracteristicile testului nord-coreean.