"Vămile sunt afectate de o defecțiune la nivel național. Sunt de așteptat întârzieri în preluarea pasagerilor până la repararea sistemului", a scris pe Twitter aeroportul din Fort Lauderdale, în Florida (sud-est), unul dintre principalele puncte de transfer pentru Statele Unite și Caraibe.
Un purtător de cuvânt al Departamentului vămilor a explicat la postul NBC News că mai multe aeroporturi au fost afectate de o întrerupere a sistemului informatic și că "au fost luate imediat măsuri pentru a rezolva această problemă tehnică".
Nu însă destul de rapid, dacă ar fi să se dea crezare miilor de pasageri obosiți și enervați pentru că, după aterizare, au fost blocați la serviciul vămilor.
"Oamenii încep să se enerveze", a avertizat pe Twitter o pasageră, Cali Rez, așteptând la coadă pe aeroportul din Miami. "Trimiteți pe cineva să explice problema și să rezolve problema cozilor de așteptare cât mai repede posibil", a mai scris ea.
După câteva ore de suspans, defecțiunea a fost reparată. "Niciun indiciu potrivit căruia la origine s-ar afla un act rău intenționat", a afirmat pe Twitter Departamentul vămilor.