Membrii Camerei Reprezentanților au adoptat cu 293 de voturi pentru și 123 împotrivă un amendament la o lege privind bugetul apărării pentru exercițiul bugetar 2015, care începe la 1 octombrie. Acest amendament nu a fost analizat și nici aprobat de Senat, iar votul de joi nu are prin urmare un efect imediat asupra activităților NSA.
Însă mesajul transmis de membrii Camerei Reprezentanților, deopotrivă republicani și democrați, este fără echivoc: aleșii vor să acopere un vid juridic și să interzică NSA să exploateze date personale electronice ale cetățenilor americani fără să fi obținut în prealabil un ordin judiciar.
În prezent, NSA poate urmări, fără ordin judiciar, ținte străine pe internet, în special prin programul PRISM, care îi vizează pe utilizatorii de Facebook, Gmail și de alte servicii. Însă agenția colectează în acest cadru, indirect, și comunicații ale americanilor. NSA a recunoscut că a exploatat în mai multe situații informații colectate astfel pe serverele sale, fără autorizarea unui judecător.
Însă Constituția și legislația americană solicită guvernului să obțină în prealabil un ordin din partea justiției pentru a putea efectua verificări asupra cetățenilor americani.
Amendamentul de joi pune capăt acestui vid și interzice NSA să desfășoare fără ordin judiciar verificări asupra cetățenilor americani, chiar și atunci când comunicațiile acestora sunt colectate din greșeală.
Textul interzice astfel NSA și CIA să le ceară celor care concept programe de calculator să includă 'porți de intrare' secrete pentru ca NSA să poată decoda și avea acces la date personale ale utilizatorilor — lucru pentru care agenția a fost acuzată mai mulți ani.
"Aceste două măsuri aduc schimbări semnificative care ar face să avanseze reforma programelor de supraveghere și ar permite recâștigarea încrederii pierdute a internauților și companiilor, apărând în același timp securitatea națională", au precizat miercuri într-o scrisoare o coaliție de ONG-uri reformiste.
La un an de la dezvăluirile fostului consultant al NSA Edward Snowden, Congresul dezbate încă cea mai bună metodă de a reforma programele de supraveghere americane. Camera Reprezentanților a adoptat la 22 mai un proiect de reformă, iar Senatul trebuie la rândul său să analizeze acest dosar în cursul verii.