Oficialii americani susţin că au informaţii conform cărora Bashar al-Assad ar planifica un atac chimic în provincia Idlib.
Joi, consilierul american pentru Securitate Naţională, John Bolton, ia transmis omologului său Nikolai Patruşev că Statele Unite sunt pregătite să răspundă cu o forţă militară şi mai mare decât cea utilizată asupra regimului Assad în trecut, au mai informat sursele, care au vorbit în condiţii de anonimitate.
Preşedintele american Donald Trump a afirmat anterior că va predepsi orice utilizare a armelor chimice în Siria.
Administraţia Donald Trump a atribuit regimului Bashar al-Assad atacul chimic comis pe 7 aprilie la periferia Damascului. Ca ripostă, Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa au lansat bombardamente asupra unor baze militare din Siria. În schimb, Rusia susţine că atacul chimic produs la periferia Damascului a fost comis de organizaţia umanitară insurgentă Căştile Albe, fiind o înscenare menită să atragă o ripostă militară împotriva Administraţiei Bashar al-Assad. Armata rusă susţine a descoperit un laborator insurgent pentru producerea de armament chimic la periferia Damascului.