Ministerul a explicat în documente juridice că cele două aparate, un Boeing 787-8 Dreamliner şi un Gulfstream G650ER, zburaseră în teritoriul rusesc după instituirea în 2 martie a reglementărilor americane asupra exporturilor, relatează AFP.
Cele două avioane, în valoare de peste 400 milioane de dolari, sunt de origine americană, iar proprietarul lor, miliardarul Roman Abramovici, a dispus ca acestea să zboare în martie până în Rusia fără să fi cerut licenţă specială de reexport, potrivit ministerului.
„Controalele Ministerului Comerţului asupra exporturilor şi reexporturilor sunt solide şi trebuie să fie respectate. Aceasta este o componentă importantă a strategiei americane pentru a priva Rusia de mijloace de alimentare a războiului său ilegal", a explicat Andrew Adams, directorul echipei denumite KleptoCaptură.
Această echipă, din care fac parte zece procurori şi anchetatori din mai multe servicii americane, are misiunea de a ancheta încălcarea sancţiunilor adoptate împotriva Moscovei după invazia în Ucraina şi să organizeze confiscarea bunurilor oligarhilor.
„Pe termen scurt, obiectivul acestei echipe este de a demonstra aplicarea strictă a regimului de sancţiuni şi de a încuraja oamenii apropiaţi Kremlinului să se distanţeze de statul rus, care continuă să accelereze războiul", a adăugat Andrew Adams.
Ministerul Justiţiei american nu a indicat unde se află în prezent cele două avioane.