Studiul va fi publicat în revista Nature.
Ziyad Al-Aly, directorul Centrului de epidemiologie Veteran Affairs Health Care System din Missouri, cel care a condus studiul, a transmis că ”efectele secundare ale Covid-19 sunt substanțiale”.
Potrivit studiului, riscul unui atac de cord, al unui accident vascular cerebral sau al altor evenimente cardiovasculare majore cresc în primele 12 luni odată cu severitatea bolii iniţiale.
Acesta a tras un semnal de alarmă legat de posibilele complicații cardiace letale, în condițiile în care bolile de inimă şi AVC-ul sunt principalele cauze de deces la nivel mondial.
Oamenii de știință amintesc că și actualul context în care trăim - izolarea socială, problemele financiare, schimbarea obiceiurilor de consum și activitatea fizică limitată - pune presiune pe inimă.