Femeile care sunt în relaţii şi folosesc contraceptive sunt susceptibile de a avea sex regulat de 3 ori mai mult decât femeile care nu iau acest gen de pastile, scrie Descopera.ro.
Studiul a fost realizat de cerectătorii de la Şcoala de Sănătate Publică Johns Hopkins Bloomberg, din SUA. Potrivit acestora, rezultatul studiului a fost susţinut de faptul că utilizarea contraceptivelor separă plăcerea sexuală de responsabilităţile unei sarcine nedorite.
Studiul a analizat datele din mai multe sondaje de sănătate sexuală, completate de mai mult de 210.000 de femei din 47 de ţări diferite.
Concluziile studiului sunt: 90 % dintre femeile care au raportat că utilizează metoda contracepţiei orale au declarat că au făcut sex în ultimele patru săptămâni, comparativ cu 72 % dintre femei care nu au făcut acest lucru.
"Dorim ca femeile să aibă o mai bună, mai sănătoasă şi mai sigură viaţă sexuală şi anume prin separarea sexului de sarcină si fertilitate. Contracepţia face asta. Ştiind cât de des femeile fac sex şi rolul pe care-l au contraceptivele, putem să oferim multe. Putem oferi o mai bună înţelegere şi o atingere a obiectivelor noastre de planificare familială şi îmbunătăţirea accesului la informaţii, care ar putea afecta viaţa oamenilor dincolo de scăderea fertilităţii", a declarat liderul studiului Suzanne Bell, de la Şcoala de Sănătate Publică Johns Hopkins Bloomberg.