Intențiile privind vânzările de active se apropie de niveluri record, arată un studiu recent realizat de firma de consultanță EY.
Aproximativ 84% dintre companii plănuiesc vânzări parțiale de afaceri până în 2021, în creștere de la 43% în urmă cu doi ani, iar 70% preconizează vânzări de active cu impact ridicat asupra afacerii, în creștere de la 50% în 2018.
Studiul anual, realizat în rândul a 900 de lideri de companii din toată lumea, arată că mediul favorabil vânzărilor se va menține, 84% dintre companii planificând acest lucru în următorii doi ani. 81% dintre companiile chestionate au declarat că optimizarea modelului lor operațional va influența planurile de cedare de active în acest an, subliniind tendința în creștere în rândul companiilor de a fi mai flexibile în fața noilor competitorilor și a celor existenți.
„Companiile trebuie să obțină un echilibru între nevoia de a reacționa rapid la schimbări și nevoia de
a-și aloca timpul necesar pentru a se pregăti pentru cedarea de active care să faciliteze performanțe mai bune pe termen lung. Aceasta este o schimbare semnificativă față de acum doi ani, când vânzările parțiale nu erau considerate la o scară atât de largă drept un factor strategic, așa cum este considerată astăzi", a declarat Paul Hammes, coordonator EY pentru servicii de consultanță în cedarea activelor.
Care este trendul pe piața din România
„La nivel local, piața românească este în principal influențată de planurile de vânzări sau exituri ale grupurilor multinaționale (cum a fost vânzarea parțială a operațiunilor Liberty Global din Germania, Republica Cehă, Ungaria și România către Vodafone). Este notabilă și tendința recentă de relocare a fabricilor de producție a unor producători externi către destinații cu forță de muncă mai ieftină, care era de așteptat în industrii cum ar fi cea de confecții ca urmare a creșterilor succesive din ultimii ani a salariului minim.
Pentru companiile sau grupurile locale nu se poate vorbi de un trend notabil al vânzărilor parțiale, spre deosebire de fondurile de investiții prezente în România, pentru care vânzarea activelor este realizată natural la atingerea maturității de deținere a activului", spune Liliana Bușoiu, Partener Asociat, Asistență în Tranzacții, EY România..
Societățile cu capital românesc își continuă mai degrabă dezvoltarea și diversificarea locală sau extinderea regională cu precădere în țările imediat învecinate.
"În contrast, o vânzare notabilă, care marchează cea mai mare tranzacție din agricultură, este vânzarea Agricost către grupul Al Dahra, tranzacții similare în agricultură fiind așteptate în următorii ani. Este de așteptat ca grupurile mari locale cu activități diverse să înceapă un proces de analiză a portofoliului și să decidă vânzări parțiale de afaceri care nu se aliniază cu interesele viitoare ale grupului", explică Liliana Bușoiu.
Conform studiului, vânzările parțiale sunt mai degrabă inițiative proactive, cu impact puternic, decât răspunsuri reactive la schimbare. În următoarele 12 luni, 70% dintre companiile sondate estimează vânzări parțiale care pot genera schimbări profunde în organizațiile lor, comparativ cu 50% în 2018. Ponderea companiilor care invocă avantajul competitiv slab al unei unități de business drept motivul celei mai recente cedări de active (o decizie reactivă) a înregistrat o scădere semnificativă, de la 85% la 69%.
Incertitudinile geopolitice sunt acceptate ca factor impredictibil în luarea deciziilor
Numărul companiilor care declară că factorii macroeconomici și geopolitici vor influența deciziile lor de cedare de active a scăzut la 51% de la 62% în 2018. Este posibil ca acestea să se fi aclimatizat la incertitudinile globale: 74% dintre companii încă se așteaptă ca schimbările geopolitice să provoace creșterea costurilor operaționale, iar 69% se întreabă dacă acordurile comerciale transfrontaliere existente vor rămâne neschimbate.