"Şi în 2016, predominante sunt căutările în zona low-cost, fiind înregistrate creşteri de căutări pentru Bulgaria (+22%), Turcia (+50%) şi Grecia (+120%)", potrivit studiului, scrie Mediafax.
În acelaşi timp, se remarcă un interes din ce în ce mairidicat pentru destinaţiile exotice, chiar dacă acestea presupun costuri mai ridicate.
Astfel, Mauritius a înregistrat o creştere de 83% în ceea ce priveşte volumul de căutări în ultimele 12 luni, alte creşteri importante au mai fost observate pentru Bangkok (+51,7%), Kuala Lumpur (+24,1%), Miami (+22%) şi Tokyo (+50%).
Pentru astfel de vacanţe, bugetul mediu este de 1.800 de euro de persoană.
Un interes crescut a fost remarcat şi pentru regiuni ca Maramureş, Bucovina sau Delta Dunării. potrivit analizei DWF.
În analiza DWF au fost colectate date de la aproximativ două milioane de vizitatori, dintre aceştia 55% au cerut o ofertă de vacanţă folosind un desktop, în vreme ce aproximativ 37% au plasat cererea folosind un smartphone, iar 8% o tabletă.