„Această (descoperire) este importantă pentru că este pentru prima dată când înțelegem cu adevărat cum luptă sistemul nostru imunitar împotriva coronavirusului”, a declarat co-autorul studiului, prof. Katherine Kedzierska, citat de BBC.
Cercetările realizate de Institutul pentru Infecții și Imunitate Peter Doherty din Melbourne au fost lăudate de experți, unul dintre aceștia numindu-le chiar „o descoperire” (în domeniu- n.r.).
Ce s-a descoperit?
Potrivit studiului, mulți oameni s-au recuperate după Covid-19, ceea ce înseamnă că se știa deja că sistemul imunitar poate lupta cu succes împotriva virusului. Dar pentru prima dată, cercetarea a identificat patru tipuri de celule immun, care pot lupta cu Covid-19. O concluzie în acest sens a fost luată în urma observării unui pacient care a manifestat un caz ușor până la moderat de îmbolnăvire cu acest virus și care nu a avut probleme anterioare de sănătate. Este vorba despre cazul unei femei în vârstă de 47 de ani din Wuhan, China, care s-a prezentat la un spital din Australia, și care și-a revenit în termen de 14 zile.
Prof. Kedzierska a declarat BBC că echipa ei a examinat „întreagul răspuns al sistemului imunitar” la acest pacient. Astfel, cu trei zile înainte ca starea femeii să înceapă să se îmbunătățească, anumite celule au fost detectate în fluxul sanguin. La pacienții cu gripă, acest tip de celule apar într-un moment similar, chiar înainte de recuperare, a spus prof. Kedzierska. „Am fost foarte încântați de rezultatele noastre și de faptul că am putut surprinde, de fapt, apariția celulelor imunitare la pacientul infectat înainte de îmbunătățirea clinică”, a mai spus ea. Potrivit acesteia, la acest experiment au lucrat, timp de patru săptămâni, mai bine de jumătate dintre cercetătorii din cadrul institutului.
Cum va ajută acest lucru?
Identificarea momentului în care își fac apariția celulele imunitare poate ajuta la „prezicerea cursului virusului”, a spus prof. Bruce Thompson, decan al Universitatății de Tehnologie din Swinburne.
„Când știi când au loc diferitele răspunsuri, poți prezice unde te afli în procesul de recuperare al infecției cu virusul”, a arătat prof. Thompson.
Ministrul Sănătății din Australia, Greg Hunt, a declarat că descoperirea ar putea ajuta, de asemenea, la găsirea unei metode rapide de creare a unui vaccin împotriva COVID-19 și a potențialelor tratamente pentru pacienții infectați.
De cealaltă parte, prof. Kedzierska a declarat că următorul pas pe care îl au de făcut oamenii de știință este să stabilească de ce răspunsul sistemului imunitar a fost mai slab în cazuri mai grave de îmbolnăvire cu noul coronavirus. „Este cu adevărat o informație cheie acum să înțelegem ce lipsește sau diferă la pacienții care au murit sau care manifestă o boală cu adevărat severă, ca să putem înțelege cum să îi protejăm”, a spus ea.
În ianuarie, Institutul pentru Infecții și Imunitate Peter Doherty din Melbourne a devenit primul centru din lume care a recreat virusul în afara Chinei. De atunci, centrul a primit finanțări suplimentare de la guvernul australian, dar și donații de la omul de afaceri și, totodată, miliardarul chinez, Jack Ma.