Acesta este al cincilea premiu internațional primit de către STS ca recunoaștere a contribuției remarcabile în administrarea și dezvoltarea Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență din România.
La evenimentul desfășurat anul acesta la București au participat aproximativ 400 de reprezentanți ai serviciilor de urgență, ai organizațiilor internaționale, instituțiilor europene sau ai furnizorilor de soluții, care au venit să recunoască și să sprijine excelența manifestată la nivelul întregului spectru al serviciilor de urgență din UE.
Gala Premiilor 112 este singura festivitate de acest gen din Europa ce are menirea de a recompensa contribuțiile remarcabile în domeniu. Acest eveniment aduce în atenția publicului performanțele excepționale ale organizațiilor și cetățenilor care se străduiesc să salveze vieți.
Premiile internaționale 112 obținute în anii trecuți de către Serviciul de Telecomunicații Speciale au fost următoarele: "Pentru cea mai bună campanie de educare, informare din Uniunea Europeană (2009), "Pentru salvare remarcabilă" (2012), "Pentru cea mai bună campanie de educare — informare din Uniunea Europeană" (2013) și "Cea mai bună reformă din Uniunea Europeană — Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență din România" (2014).
Potrivit celui mai recent raport al Comisiei Europene, România se situează printre statele membre cu cei mai buni timpi de reacție (sub 10 secunde) și o acuratețe sporită în a localiza apelanții la numărul unic de urgență 112. România face parte dintre cele 5 state membre care reprezintă exemple de bună practică.
Numărul pan-european de urgență 112 a fost creat în 1991. În aprilie 2005, Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 a devenit operațional în toată România. Începând cu anul 2008, 112 este singurul număr care poate fi folosit de pe orice telefon fix sau mobil pentru a beneficia, gratuit, de serviciile de urgență (ambulanță, pompieri și poliție) în orice țară a Uniunii Europene.