Este opinia analistului George Friedman, exprimata intr-un material publicat pe site-ul grupului de analiza Stratfor, pe care il si conduce.
Expertul sustine ca, alaturi de Turcia, Romania este esentiala, in ceea ce priveste strategia Statelor Unite la Marea Neagra. Conventia de la Montreux interzice tranzitul nelimitat de forte navale in Marea Neagra prin stramtoarea Bosfor, controlata de Turcia.
Totusi, Romania, pentru ca este un stat cu iesire la Marea Neagra, nu este constransa de niciun fel de limita, cu toate ca puterea de lupta navala a tarii se reduce la cateva fregate invechite si o mana de corvete, arata analistul citat.
In afara faptului ca Romania ar putea fi locul potrivit pentru o potentiala baza militara a NATO, de unde sa se desfasoare operatiuni aeriene in regiune, in special in Ucraina, SUA ar trebui sa sprijine tara noastra sa isi construiasca o forta navala semnificativa la Marea Neagra, sustine Friedman.
Acest lucru ar constitui o miscare de intimidare a Rusiei si, de asemenea, ar motiva Turcia sa coopereze cu Romania si, implicit, cu Statele Unite.
Citeşte mai multe pe ziare.com