Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a afirmat că participarea Uniunii Europene la activitatea GRECO ca observator aduce mai aproape UE şi CoE şi "întăreşte eforturile noastre comune de a consolida statul de drept şi lupta împotriva corupţiei" în Europa. "Este un lucru foarte potrivit că acest lucru se întâmplă în anul în care GRECO celebrează a 20-a sa aniversare", a adăugat el.
GRECO este organismul anticorupţie al CoE, al cărui scop este de a ameliora capacitatea membrilor săi de a combate corupţia, monitorizând respectarea de către aceştia a standardelor sale anticorupţie.