Membrii Comisiei pentru cultură şi media din Senat au o întâlnire, marţi dimineaţă, cu ministrul Culturii, Gigel Ştirbu. Scopul acestei întâlniri este o prezentare a planurilor Ministerului Culturii pe anul în curs. În acest context, Gigel Ştirbu a spus că a fost membru "în celebra comisie de la Roşia Montană" şi nu şi-a schimbat punctul de vedere pe care îl avea la momentul respectiv.
"Am spus-o şi acolo că, din punctul meu de vedere, până nu suntem siguri că acel patrimoniu naţional, cultural, din acea zonă va fi recuperat sau va fi protejat, nu cred că cineva din Ministerul Culturii va putea fi de acord cu o exploatare minieră din acea zonă. Sunt convins că, în momentul de faţă, nu există un pericol iminent vizavi de acel patrimoniu", a spus Gigel Ştirbu.
El a precizat că a intrat în posesia unui studiu care a fost comandat de Ministerul Culturii unor specialişti din Marea Britanie, privind posibilitatea ca Roşia Montană să intre în patrimoniul universal UNESCO.
Gigel Ştirbu a spus că va pune la dispoziţia membrilor Comisiei de cultură a Senatului acest studiu în următoarea perioadă.
"Nu sunt o persoană care să mă opun dezvoltării ţării, exploatării resurselor, dar, ca ministru al Culturii, nu o să fiu niciodată de acord - inclusiv prin punerea la dispoziţie a mandatului meu - ca o părticică de patrimoniu să aibă de suferit din cauza unei intervenţii industriale", a spus Gigel Ştirbu.
El a mai spus că este convins că "lucrurile vor lua o turnură favorabilă" în cazul Roşia Montană. De asemenea, Gigel Ştirbu a spus că, dacă se impune, Ministerul Culturii va organiza o dezbatere publică în următoarea perioadă cu privire la subiectul Roşia Montană. El a mai spus că a discutat deja cu reprezentanţi ai domeniului patrimoniului, între care şi cu Sergiu Nistor, de la ICOMOS.
Organizarea unei dezbateri publice privind Roşia Montană i-a fost recomandată ministrului Culturii de senatorul PNL Sorin Ilieşiu. El a spus că mai mulţi oameni din domeniul patrimoniului s-au plâns că nu a existat un dialog "în spinoasa problemă Roşia Montană".
"(...) totuşi, o viitoare lege a minelor va trebui să existe şi o atitudine corectă a oamenilor de cultură şi a dumneavoastră trebuie să existe la modul optim. Trebuie să existe o dezbatere publică cu toată lumea interesată în acest domeniu (...) astfel încât opinia publică să fie împăcată că suntem responsabili faţă de patrimoniul cultural de la Roşia Montană", a spus Sorin Ilieşiu.
Precizările făcute de Gigel Ştirbu în faţa membrilor Comisiei de cultură reprezintă o modificare a punctului de vedere al Ministerului Culturii faţă de subiectul Roşia Montană, fapt remarcat marţi şi de senatorul PSD Georgică Severin, preşedintele Comisiei.