Lazăr a confirmat existența unui astfel de protocol într-o ședință la care au luat parte membrii CSM și reprezentanții asociaților profesionale ale magistraților, acesta susținând că este inadmisibil să existe o colaborare a procurorilor cu ofițerii de informații, întrucât nu este permisă de lege imixtionarea celor din urmă în anchetele penale.
Redăm mai jos o parte a explicațiilor Procurorului General susținute în ședința Plenului CSM:
“Este adevărat că a existat un protocol care nu mai există. Cred că este și o lipsă a mea, care nu am comunicat, nu am făcut mare caz atunci când am preluat mandatul, să spun: ‘Nu mai există niciun protocol care să prevadă comisii mixte sau echipe mixte sau nu știu ce’. A existat un protocol în care se discuta despre echipe operative între Ministerul Public și serviciile de informații, însă eu mereu mi-am pus următoarea problemă: acest protocol nu există, eu nu mi l-am însușit și nu mergem înainte cu astfel de inginerii, să zic așa, pentru că ele nu se găsesc în Condul de procedură penală, Doamne Dumnezeule... Noi anchetăm, iar dumneavoastră judecați după Codul de procedură penală. Nu există nimic altceva care să se numească echip mixtă sau nu știu ce”.
Conform legii, ofiţerii de informaţii nu au voie să se implice în anchetele penale. Ce spune Legea nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor:
"Art. 7 - (1) Judecatorii, procurorii, magistratii-asistenti, personalul de specialitate juridica asimilat acestora si personalul auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si parchetelor nu pot fi lucratori operativi, inclusiv acoperiti, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informatii.
(2) Persoanele prevazute la alin. (1) completeaza, anual, o declaratie autentica, pe propria raspundere potrivit legii penale, din care sa rezulte ca nu sunt lucratori operativi, inclusiv acoperiti, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informatii.
(3) Consiliul Suprem de Aparare a tarii verifica, din oficiu sau la sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii ori a ministrului justitiei, realitatea declaratiilor prevazute la alin. (2).
(4) Incalcarea dispozitiilor alin. (1) conduce la eliberarea din functia detinuta, inclusiv cea de judecator sau procuror".