Documentele relevă că Buzatu a primit o sumă uriașă de bani, 1.250.000 de lei, sub formă de 2.500 de bancnote cu cupiura de 500 de lei, într-o geantă maro.
„În aceiași zi, după sosirea inculpatului BD la Ferma Cârja acesta a luat masa alături de SE, BI, OAM și CE, ulterior BD având o scurtă discuție singur cu SE, în cuprinsul acesteia colaboratorul cu identitate reală remițându-i președintelui CJ Vaslui geanta cu suma de 1.250.000 lei pusă la dispoziție de organele de urmărire penală. Numitul BD a preluat geanta și a așezat-o în portbagajul autoturismului DACIA DUSTER”, scriu procurorii DNA în referat.
Surse din anchetă, citate de Puterea, dezvăluie că interesul lui Dumitru Buzatu nu era legat de o partidă de pescuit, așa cum se presupunea inițial. Discuțiile între Buzatu și o altă persoană au scos la iveală că scopul întâlnirii nu era pescuitul, ci întâlnirea cu un colaborator anonim cu identitate reală (SE).
BD: – Ai pescuit ceva?
BI: – Am prins câte un pește toți!
BD: – Altceva … decât pește?
BI: – Altceva n-am prins! Încă n-am pescuit! Altceva n-am pescuit!
BD: – Hai că vin și eu până la voi acolo să văd!
BI: – Hai! Hai!
BD: – Aranjați acolo, când vin eu să se prindă peștele ca lumea! Nu mai umblați cu prostii!
BI: – Deja am aranjat, le-am dat tot ce le trebuia, a făcut cerere scrisă, referat tot, gata!
BD: – … când vin … vin, pescuiesc 5 minute și plec!
BI: – Gata! Da! Da! Dar cât durează ca să-i spun lui E. să vină cu mâncarea caldă?
BD: – Acuma vin! Acuma ajung!
BI: – Acuma ajungeți?
BD: – Acuma, vin acum, da.
Procurorii au reușit să surprindă aceste detalii prin intermediul camerelor de supraveghere și a interceptărilor. În ziua în care a primit suma impresionantă, Dumitru Buzatu i-a transmis omului de afaceri Emil Savin: „Sărut mâna, Emil! Încă o dată îți mulțumesc că eram pe drojdie.”
Ulterior, în ziua de 22 septembrie 2023, la ora 15:25:09, Dumitru Buzatu a discutat cu o altă persoană (BI), subliniind că nu era interesat de activități de pescuit, ci că se aștepta la o întâlnire cu colaboratorul anonim cu identitate reală (SE).
„Aranjați acolo, când vin eu să se prindă peștele ca lumea! Nu mai umblați cu prostii!”
Aceste dezvăluiri șocante aduc mai multă lumină asupra cazului de corupție care a dus la arestarea lui Dumitru Buzatu și vor continua să fie investigate în detaliu de către autorități.
BD: – Ai pescuit ceva?
BI: – Am prins câte un pește toți!
BD: – Altceva … decât pește?
BI: – Altceva n-am prins! Încă n-am pescuit! Altceva n-am pescuit!
BD: – Hai că vin și eu până la voi acolo să văd!
BI: – Hai! Hai!
BD: – Aranjați acolo, când vin eu să se prindă peștele ca lumea! Nu mai umblați cu prostii!
BI: – Deja am aranjat, le-am dat tot ce le trebuia, a făcut cerere scrisă, referat tot, gata!
BD: – … când vin … vin, pescuiesc 5 minute și plec! BI: – Gata! Da! Da! Dar cât durează ca să-i spun lui E. să vină cu mâncarea caldă?
BD: – Acuma vin! Acuma ajung!
BI: – Acuma ajungeți?
BD: Acuma, vin acum, da.
Relevantă pentru stabilirea situației reale de fapt, situație care infirmă atât afirmațiile inc. BD în momentul surprinderii în condiții de flagranță cât și cele afirmate în cuprinsul declarației de suspect( potrivit cărora el solicitase un împrumut de 125.000 lei de la SE) este discuția înregistrată în mediul ambiental în momentul remiterii către BD a sumei de 1.250.000 lei, reprezentând 10% din valoarea facturilor decontate de CJ Vaslui către SC S… SRL în aceiași săptămână, care denotă atât faptul că BD era pe deplin conștient că primește un procent din valoarea plății cât și recunoștința acestuia pentru „gestul” lui SE: BD: – Sărut mâna, Emil! Încă o dată îți mulțumesc că eram pe drojdie”, se menționează în referat.