Mai exact, Tănase a acuzat faptul că a fost supus unor presiuni din partea vicepremierului Gabriel Oprea, care ar fi dorit scoaterea anumitor știri de pe post, întrucât îi afectau imaginea. Totul s-a sfârșit prin demiterea lui Tănase de la șefia TVR, la scurt timp după ce Oprea și acesta au avut o discuție telefonică, informează Cancan.ro.
Conform lui Stelian Tănase, Gabriel Oprea l-a sunat într-o seară, de pe telefonul realizatorului TV, Rareș Bogdan, și i-a cerut să nu mai difuzeze știrea despre presupusul plagiat al său. Acesta a fost momentul în care fostul director al Televiziunii Române a arătat cu degetul înspre realizatorul Realitatea TV.
Lucrurile par, însă, să fi luat o altă întorsătură. Miercuri seară, cei doi au fost filmați în timpul unei întâlniri de taină, la un restaurant select din Capitală și nu părea că între ei ar fi existat vreodată vreo neînțelegere.
În jurul orei 18.00, Stelian Tănase a ajuns primul la restaurant și l-a așteptat câteva minute pe Rareș Bogdan. Atunci când acesta și-a făcut apariția, s-a ridicat să îl salute, iar apoi au petrecut împreună aproape două ore.
Până la ora 20.00, cei doi au zăbovit pe terasa restaurantului și, după cum se poate vedea în imagine, se pare că Stelian Tănase a încercat să îi explice ceva realizatorului Realitatea TV. Jurnalistul ținea în mână o hârtie pe care, cel mai probabil, își notase punctele pe care dorea să le atingă în cadrul întâlnirii.